Uncategorized

Lupta cu schizofrenia – Cum să îi gestionăm simptomele?

Lupta-cu-Schizofrenia

Un diagnostic precum cel de schizofrenie poate reprezenta o lovitură puternică pentru cel afectat și familia acestuia. În acest caz, această condiție medicală presupune confruntarea cu: dificultăți în ceea ce privește gândirea clară, managementul emoțiilor, relaționarea cu cei din jur sau pur și simplu dificultăți în ceea ce privește funcționarea de zi cu zi. Pe lângă toate acestea, din nefericire persoanele se confruntă și cu prejudecata celor din jur. Aceasta postulează că cei afectați nu au nicio șansă de recuperare sau îmbunătățire a condiției. Însă, chiar dacă diagnosticul este unul atât de serios, în fapt există șansa ca cineva să ducă o viață împlinită și plină de sens. Chiar dacă la ora actuală nu există un leac care să vindece această boală, asta nu înseamnă că prin medicație, terapie și strategii de tip self-help nu se poate ajunge la o viață pe care să o numim normală.

Schizofrenia este o condiție medicală episodică, ceea ce înseamnă că există perioade de remisie de care se poate profita pentru a dezvolta un plan de bătaie care să contribuie la limitarea frecvenței și lungimi viitoarelor episoade. Conform specialiștilor, cel mai eficient tratament pentru acest diagnostic este descris de o combinație între medicație, psihoterapie și strategii de self-help. Cu alte cuvinte schizofrenia NU ESTE O SENTINȚĂ PE VIAȚĂ, ci un diagnostic în fața căruia se poate avea mai mult control decât se crede. Pentru ca acest control să devină palpabil și pentru a beneficia de efectele acestuia este important să cunoaștem câteva aspecte care să stea la baza planului de acțiune despre care vorbeam.

Următoarele aspecte pot servii ca sugestii pentru a prelua controlul și pentru a limita lungimea și frecvența urmtoarelor (posibile) epsisoade de boală.

1. Urmează un tratament

Succestul tramentului schizofreniei (conform specialiștilor) ține de o combinație de factori. În primul rând este esențial de subliniat că doar medicația nu este suficientă. Medicația este esențială însă este nevoie și de suport psihologic și de implementarea anumitor strategii de self-help. Printre aceste strategii se poate număra – schimbarea dietei, managementul stresului, implicare socială.

Un alt factor cheie care influențează tratamentul este atitudinea adoptată. Spre exemplu, este de mare ajutor să acceptăm diagnosticul și să fim cât mai puțin afectați de stigmatizare. Sigur, vorba acea – este ușor de spus, însă greu de făcut. Astfel, rolul psihterapiei este unul major. De asemnea, este de mare ajutor să avem glas – să comunicăm și să avem o legătură cu specialiștii implicați în tratament.

2. Implică-te în activități fizice

Sportul poate reprezenta un bun alitat în cazul schizofreniei. Exercițiile regulate de sport ne pot ajuta în managementul simptomelor. Astfel, cu excepția momentelor în care există prezent un episod este recomandat să ne implicăm în activități sportive pentru a elibera stresul, pentru a ne calma, pentru a putea să ne odihnim mai bine și pentru a crește capacitatea de concentrare.

3. Menține un contact social

Contactul uman este o parte importantă a vieții fiecăruia. Uneori, în cazul schizofreniei nevoia de contact uman este foarte redusă. Alteori, abilitățile sociale sunt foarte reduse. În ambele cazuri, este esențial să ne implicăm în activități sociale deoarece se reduc șansele reapariției episoadelor prin constituirea unui sentiment de apartenență și prin menținerea unui contact cu realitatea prin intermediul celor din jur.

4. Caută ajutor față în față

Stresul este unul dinte factorii care pot declanșa sau înrăutății simptomele schizofrenei. Astfel, să ținem stresul sub control este un alt aspect important. Una dintre cele mai eficiente modalități de calmare a sistemului nervos este realizată prin intermediul conexiunii umane. Este benefic să avem pe cineva de încredere pe care să îl vedem regulat și cu care să simțim că putem să împărtășim. Printe căile care ne pot ajuta se numără: să vorbim cu prieteni apropiați sau membrii ai familiei, să menținem legătura cu cei din jur (spre exemplu să mai mergem la locul de muncă, dacă este posibil), să întâlnim oameni noi, să stabilim legături cu cei din vecinătate etc. Toate acestea pot reprezenta o mare diferență în lupta cu schizofrenia.

5. Managementul stresului

Așa cum povesteam, stresul este un factor de care trebuie ținut cont atunci când vine vorba despre schizofrenie. Stresul, din punct de vedere biologic presupune secreția de cortizol, iar acesta la rândul lui poate avea o contribuție în declanșarea episoadelor psihotice. Astfel, managementul stresului este esențial. Parte din acest management poate însemna:

Cunoașterea limitelor: este important să ținem cont de cât putem duce (fie că este vorba de un loc de muncă sau de casă) și să încercăm să nu ne aglomerăm prea mult

Utilizarea tehnicilor de relaxare: relaxarea induce un răspuns comportamental de liniștire (biologică) fapt ce contribuie fundamental la liniștirea emoțională. Printre aceste tehnici se numără practica mindfulness sau respirația conștientă.

Managementul emoțiilor: încercarea de a ne înțelege și accepta emoțiile, în mod special a celor neplăcute poate să scadă substanțial nivelul de stres.  

6. Ai grijă de tine

Schimbările simple în stilul de viață pot contribui major în gestionarea simptomelor schizofreniei. Spre exemplu:

-Este forte important să avem un somn suficient, mai exact cele 8 ore recomandate de specialiști.

-Este important să evităm consumul de alcool sau droguri, cu atât mai mult cu cât acestea pot înrăutăți simptomele schizofreniei.

-Este important să menținem o dietă echilibrată deoarece acesta ne poate ajuta să ne menținem un nivel optim de energie și chiar și o stare bună.

-Încercă să reduci sau să renunți la fumat deoarece poate interfera cu medicația și reduce efectele acesteia.

-Nu întrerupe medicația pe cont propriu! O întrerupere bruscă a medicației poate reprezenta un fel de declanșator pentru simptomele schizofreniei.

7. Cere ajutorul familiei

Familia este prima ”casă” pe care o avem. Acasă, în cazurile ideale este cel mai frumos și cel mai bine. Familia poate să reprezinte una dintre cele mai puternice resurse. Este important să beneficiem de ajutorul familiei care în acest context poate însemna:

Să ne ofere suport emoțional și iubire

-Să ne ajute să rezolvăm probleme

-Să ne ajute cu rutina zilnică atunci când ne este greu să o îndeplinim

-Să ne ajute să identificăm semnele timpurii ale episoadelor psihotice

-Să ne ajute să ținem evidența simptomelor și a efectelor secundare ale medicației (uneori cei din jur pot observa lucruri pe care noi nu le observăm).

8. Conștientizează rolul medicației

Dacă ai fost diagnosticat cu schizofrenie, cu siguranță ți se va propune de câtre specialiști să urmezi un tratament medicamentos. Este important să înțelegem că în cazul acestui diagnostic, medicația este parte din tratament (așa cum spuneam pe lângă psihoterapie și strategiile de self-help). Medicația nu vindecă, dar tratează unele dintre simptome precum halucinațile, delirul, gândirea dezorganizată. Uneori medicația poate avea efecte secundare și este foate important ca acestea să fie prezentate medicului psihiatru. Calitatea vieții este tot timpul importantă și este bine ca medicul să cunoască aceste efecte pentru a încerca să le îndepărteze.

9. Cere ajutor atunci când te confrunți cu depresia sau gânduri suicidare

Depresia este o stare caracterizată de tristețe, lipsa de chef, pierderea interesului asupra lucrurilor care îți creau plăcere, oboseala și uneori gânduri suicidare. Este esențial ca în acest caz să avem parte de sprijin și de ajutor specializat, mai cu seamă dacă sunt prezente și gândurile suicidare. Câțiva pași în lupta cu depresia pot constitui:

-Să spunem unei persoane (medic, psiholog, rudă, prieten) despre stare și gândurile pe care le avem

-Să fim ajutați de câte un specialist (psihiatru și/sau psiholog)

-Să stăm în preajma persoanelor importante – este esențial să nu fim singuri și să ne menținem activi.

Este posibil, probabil ca acești pași să fie greu de îndeplinit din cauza stării depresive însă este vital să facem efortul și să luptăm cu depresia.

10. Cere ajutor dacă întâmpini dificultăți la locul de muncă

Uneori, atunci când există un diagnostic de schizofrenie pot apărea dificultății în ceea ce privește menținerea unui loc de muncă. Aceste dificultăți pot fi legate de atingerea așteptărilor angajatorlui, efectuarea sarcinilor sau relaționarea cu colegii. În acest caz, din nou este util să ne adresăm unui specialist (psiholog) care să ne ajute în dezvolarea unor abilități. Desigur, valoros poate să fie să ne adresăm și unei persoane de încredere care să ne încurajeze.

Lupta cu schizofenia este, din păcate una pe termen foarte lung. Recuperarea este posibiliă însă cu mențiunea că existe șanse să mai apară simptome. Cu toate acestea, așa cum enumeram și anterior există o serie de resurse de care să ne folosim în această luptă. Pe lângă aceste resurse doresc să îți ofer câteva realități încurajatoare despre schizofrenie:

 Se poate avea o viață plină de sens și mulțumire în special dacă luptăm cu trei arme contra acesteia (medicație, suport psihologic, strategii de tip self-help);

Dacă ai schizofrenie asta nu înseamnă că vei petrece timp în spital (în funcție de stare, chiar și în cadrul episoadelor, sub supraveghere medicală, este posibil ca tratamentul să fie luat de acasă);

-Starea multor persoane diagnosticate a ajuns să se îmbunătățeasc în timp cu ajutorul tratamentului.

Cu drag

Drd. Dalia Stoia

Pentru programări On-line: 0734 879 280